Azi nu dăm pe datorie! Cu siguranță ai citit asta printr-un birt de provincie. Se dorește a fi o expresie spirituală, dar tu știi sigur că ei vând și “pă caiet”, deci pe datorie. Azi vreau să scriu despre situații în care ajungi inevitabil și care te fac să-ți promiți: Never again!

De câte ori ni se întâmplă să ne smulgem din timpul personal ca să ajutăm un prieten? De câte ori amânăm noi chestii urgente ca să îndeplinim o rugăminte – mereu e ultima, sau prima, sau singura dată când te rog și eu ceva. Și te gândești că lasă, cumva o să mă asigur că a fost un schimb corect. Nu pot să fiu așa ipocrit încât să cred că toți facem un gest din bunătatea inimii. Mai facem și d-astea, dar puține. În general așteptăm ceva în schimb. Și vine vremea să ceri înapoi acel serviciu, sau poate vine vremea să ceri fără să fi făcut ceva pentru persoana respectivă. Cumva e subînțeles că dacă mă ajuți, o să te ajut și eu. Și sunt om de cuvânt. Eu mă știu pe mine și știu că o să livrez. Dar oare te cunosc pe tine suficient de bine?

De cele mai multe ori se dovedește că nu te știu, că poate mi-am setat niște așteptări și devine și vina mea. Vorbesc desigur despre cuvânt, despre singurul lucru pe care îl ai când nu mai ai nimic. Despre înțelegeri verbale, despre strângeri de mână care au valoarea unui contract. Sunt oameni care îți spun că mâine te ajută, sigur îți răspund la mail cum ajung acasă seara. Dacă am promis că mâine, mâine e sigur! Nu trebuie să mă suni de 10 ori să mă întrebi de ce mâine a devenit peste trei luni Nu trebuie să-ți mai faci nicio mustrare atunci când nu mai răspund deloc. Dar nici nu trebuie să te descurajeze acest comportament. Cuvântul unui scouter este la americani onoarea sa. E o dovadă de maturitate, chiar și profesională, să livrezi ceea ce ai promis. La fel cum să recunoști că nu poți este tot maturitate.

Dă-ți cuvântul și respectă-l!