Știți că mă laud toată ziua că sunt self-employed sau freelancer sau antreprenor. Nu mă laud neapărat, doar mi-am propus să fie ca un soi de afirmație, ca un atribut atașat numelui meu. La început o spui pentru că ești mândru de independența câștigată, deși te mai gândești uneori că era bine când pe 15 și 30 ale lunii ți se vira salariul în cont. Nu vorbim  azi despre diferențele dintre a fi angajat și a avea propriul business. Pentru mine antreprenoriatul e viitorul, de-aia găzduiesc în fiecare joi Bucharest Business Club.

Azi vorbim despre feeling-ul de a fi de neînlocuit. Părea că am făcut ocol prea lung, dar voiam să ajung la altă senzație pe care am experimentat-o cu toții măcar o dată – Când un superior ți-a spus (în zeflemea) că are zece oameni ca tine la ușă și că nu ești de neînlocuit. Vă aduceți aminte cum se simte umilința aia amestecată cu neputință? Cum ți-ai promis să nu mai ajungi niciodată să te simți așa?! E ok, been there. Și eu sunt acum în situația de a lucra cu unul sau mai mulți colaboratori din cei 10 care stau la ușa mea. Dar am învățat ceva din umilința aia. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! eterna înțelepciune populară românească. Am învățat să creez spațiul necesar ca oamenii să mă aleagă pe mine. Să îmi fac jobul atât de bine încât faptul că mă aleg să fie firesc și natural, nu neapărat că au nevoie de mine. Și pentru cei 100 de colaboratori care nu stau aliniați nicăieri, am grijă să cultiv aceeași senzație. Fiecare să simtă că și-a câștigat un loc și să ofere cele mai bune servicii pentru a fi aleși a doua și a treia oară. Cam asta făcea diferența și la jobul obișnuit, faptul că suntem unici și dacă privim lucrurile așa, devenim de neînlocuit. Și ca să termin ideea și ca o concluzie: În orice business respectabil, oamenii o să facă întotdeauna diferența. Știi ce zic?!

Leadership and learning are indispensable to each other. (John F. Kennedy)