Mi-a luat ceva timp să găsesc un titlu adecvat, dar și să-mi găsesc cuvintele. Se pare că tot limba engleză ne vine în ajutor cu un cuvânt care surprinde înțelesuri precum: maturitate, natură umană, bărbăție… O să mă leg puțin de acest ultim cuvânt. Ce înseamnă bărbăția asta?! Când ești cu adevărat bărbat?

În primul rând, devii bărbat când înveți să taci și să asculți. Acum știu că pare puțin tricky, dar uneori e greu să te oprești și să asculți. Suntem obișnuiți să așteptăm ca interlocutorul să se oprească din vorbit ca să spunem repede ce ne trece prin cap. E foarte greu să asculți empatic și e unul dintre semnele că te-ai maturizat. Altul ar fi responsabilitatea pentru tine și acțiunile tale. E nevoie de un bigger man să recunoască când greșește și să o facă fără rezerve. E o dovadă că te-ai maturizat și când îndrăznești să îi ceri să se mute cu tine. Înseamnă că ești pregătit să împărtășești cu cineva toate ipostazele vieții. Și nu suntem tocmai drăguți în toate ipostazele, fii împăcat cu tine când faci pasul ăsta.

Dincolo de toate astea, suntem oameni și avem slăbiciuni, e în natura noastră. Uneori o să plângem scriind un status despre un prieten drag care a dispărut dintre noi… e important să le trăim pe toate while they happen. E un semn că ne-am maturizat și când înțelegem și apreciem că toate încercările vieții au contribuit la bărbatul care am devenit. Fiind ocupat tot timpul, îmi place ca uneori să evadez cu ajutorul parfumului pe care îl folosesc, sper că suntem de acord că este un element esențial al ținutei bărbătești. Am constatat că pe măsură ce „am crescut” s-au schimbat și opțiunile pentru parfum. Când eram mai tânăr, îmi plăcea ca parfumurile să fie tari, să iasă în evidență. E clar că aveam nevoie ca parfumul să vorbească mai mult despre mine, despre temerile mele de a ieși în față, poate despre neîncredere. Acum îmi doresc ca parfumul să fie un semn distinctiv, să fie cel care îmi amintește că am devenit bărbat și că trebuie să lucrez constant cu mine să rămân bărbat. De curând, la invitația Ancăi Neagoe am descoperit TERRE D’HERMÈS INTENSE VÉTIVER. Dacă nu știați (nici eu nu știam), dar vetiverul este un soi de iarbă, iar uleiul esențial folosit în parfumerie este extras din rădăcinile de peste un metru ale plantei. Mi-a plăcut foarte mult ideea asta de reconectare cu natura, de împământenire. Partea cool e că poți face asta oricând te simți dezrădăcinat, un efect secundar al vieții noastre de orășeni.