Mi se întâmplă și mie, e omenește să mă supăr. Nu mă supăr tare și nici nu ține mult supărarea, dar e suficient ca să-mi strice vibe-ul. Jobul de event planner/entertainer/gazdă presupune că trebuie să livrezi exact ce se așteaptă de la tine și chiar să-i faci fericiți pe invitați. Fericire e mult spus, iar să-i distrezi pare un understatement. Nu mă plâng, eu am ales și în 99% din cazuri sunt împăcat cu alegerile mele. Dar acel 1%… ăla e piatra mea de încercare. Deși evenimentul a trecut, s-a dus și after-party-ul, datoria ta de profesionist exemplar este să soliciți feedback și să răspunzi la review-uri indiferent de natura lor.

A fost bine, dar… ?

Mi-ar fi plăcut să… ?

Cum nu te-ai gândit la… ?

Adevărul e că nu pot să nominalizez acum un eveniment care a ieșit perfect, pentru că pur și simplu nu cred în perfecțiune. Cred că pot să mă străduiesc permanent să ofer experiențe inedite, să mă pun în locul clientului și să fac tot ce pot să iasă bine. Da, uneori mai îmi scapă din vedere un detaliu și profit de ocazie să învăț din aceste greșeli. O vreme m-am ofticat foarte tare (ofticat e cel mai bun cuvânt) și am crezut că e vina mea. Că acel procent de clienți nemulțumiți ar putea să fie reprezentativ pentru munca mea. Între timp am mai lucrat la self-esteem și mi-am dat seama că astfel de oameni vor exista întotdeauna. Rolul lor este să ne re-amintească de fapt că ei nu reflectă temerile noastre, ci nu se pot bucura indiferent de ceea ce primesc. E adevărat că unii pot avea observații pertinente și e foarte bine să ceri feedback, dar majoritatea nu sunt obiectivi.

Lecția, e o lecție pe oriunde dacă ai chef să o vezi, este despre tine. Dacă te lași dărâmat de un pai sau continui să faci lucrurile la care te pricepi (aproape) neclintit?!


“Pleasure in the job puts perfection in the work.” Aristotle